În 7 ani, Asociația Teatrul Experimental Senzorial a realizat peste 120 de reprezentații de spectacol și peste 60 de ateliere de creație artistică și dezvoltare personală în mai multe orașe din țară. În cadrul Donează cu Pago, asociația își propune să strângă 18.200 lei pentru realizarea a trei proiecte cu un scop comun: să aducă oamenii împreună, să formeze conexiuni și să construiască comunități.

L-am invitat la un interviu online pe Sebastian Dobrescu, Director Teatrul Labirint Asylum, pentru a afla mai multe despre această metodă, ce aduce în plus și de ce feedback-ul participanților este unul „copleșitor de pozitiv”.

Sebastian Dobrescu

Salut, Sebastian. Cum a prins contur Asociația Teatrul Experimental Senzorial? Care este povestea din spatele echipei voastre?

Prima oară am coordonat activitatea de teatru senzorial în Sibiu, în 2014. Începutul a fost foarte grassroots, practic după un spectacol produs am primit un feedback copleșitor de pozitiv de la spectatori cât și de la actori. Niciodată nu m-am gândit să fac din asta ceva continuu, pur și simplu am mers de la un eveniment la altul, timp în care din ce în ce mai multa lume mă întreba “când mai faceți?”, până când m-am trezit cu un grup mărișor de oameni care așteptau următoarea experiență senzorială. La un anumit nivel mă consider pur și simplu o manifestarea a voinței comunității, dacă nu erau ei, dorința lor și încurajarea de a merge mai departe, eu n-aș fi considerat să iau această cale.

Ce presupune metoda teatrul senzorial-labirint?

Ca să trec puțin peste terminologie, “Asylum” este numele informal de trupă al Asociației, iar metoda se numește teatru senzorial-labirint.

Pentru un necunoscător, este o metodă de teatru foarte diferită de ce și-ar putea imagina că înseamnă teatru. Este o poveste în care spectatorul nu asistă la acțiune ca un simplu observator, ci participă activ ca protagonist al narațiunii, făcând decizii și descoperind povestea la fiecare pas. Este o formă de teatru imersiv și interactiv, adică spectacolul va lua forma unei călătorii, o lume pe care o vei explora împreună cu personajele din ea.

Dar ce este cu totul deosebit este partea de teatru senzorial care face parte și din numele metodei. Ceea ce înseamnă că la un moment dat în poveste legăm spectatorul la ochi și din acel punct ne folosim de toate cele 5 simțuri pentru a transporta și a construi povestea în mintea fiecărui spectator. La final fiecare călătorie va fi unică, fiind influențată de memoriile, credințele și perspectivele de viață ale fiecărui participant.

Ce impact are această metodă asupra participanților? Cum este feedback-ul primit?

De multe ori experiența este una terapeutică pentru participanți, atât actori cât și spectatori. Foarte mulți oameni trec prin momente de cumpănă, fiind puși să acționeze în fața unei situații de natură morală și filozofică. In urma acestor momente mulți oameni trec printr-o experiență de autocunoaștere sau deblocare emoțională. Contextul de spectacol este deosebit de important, deoarece acesta este motivul pentru care spectatorii găsesc puterea de a confrunta situația și de a-i găsi o rezolvare, accesând astfel situații care daca ar fi apărut în viața reală cel mai probabil le-ar fi evitat. Metoda este special concepută pentru efectul ei de psihoterapie prin teatru, așadar nu e de mirare că acesta este un keyword important din întreaga experiență. Călătorind în Labirint, e ca și cum ai calatori în mintea ta.

De-a lungul anilor am strâns mii de feedback-uri de la foști spectatori. De obicei când sunt întrebat care este experiența, deoarece mi-e prea greu să o cuprind în cuvinte sau într-o singura categorie, le recomand sa se uite peste feedbackuri și să-și facă singuri părerea. Vă invit să le accesați pe www.asylumlabyrinth.ro/testimoniale.

Ați menționat implicarea în desfășurarea și/sau organizarea a 15 proiecte culturale. În ce fel de proiecte v-ați implicat de-a lungul timpului?

Întotdeauna am căutat să colaborăm cu alte asociații și să ne implicăm în cât mai multe proiecte. Am participat la festivaluri de teatru (25 de ore de teatru (Sibiu), Antagon Festival, Teatru pe pâine, 24 ore de teatru (Timișoara), cât și la numeroase festivaluri de muzica prin organizarea de spectacole sau ateliere (Electric Castle,  Dakini, 3 Smoked Olives,  PLAI Festival,  FLIGHT Festival, launmomentdatinparc,  Solar Seeds, Ozora (Ungaria), Psy-Fi (Olanda), Solar United Natives (Ungaria), W.O.L.F. (Serbia).

Am mai colaborat în desfășurarea proiectelor culturale cu Teatrul Național Timișoara, Primăria Timișoara, Asociatia Timișoara Capitală Culturală 2021, Institutul Cultural Francez, Casa de Cultură a Studenților Timișoara și Casa de Cultură a Tineretului Timișoara.

Pe lângă domeniul cultural ne-am implicat în proiecte ce țin de incluziunea socială a copiilor din situații defavorizate și vulnerabile.

Ce sumă vă propuneți să strângeți prin Pago și cum veți folosi acești bani?

Cu susținerea donatorilor Pago ne propunem să derulăm proiecte care ne vor ajuta să construim fundația unei noi comunități de teatru senzorial labirint în București. Primul proiect numit “Searching for Identity” are ca activitate organizarea unei serii de ateliere de teatru senzorial în București. Atelierele vor avea loc săptămânal și sunt destinate publicului larg, indiferent de experiența sau vârsta, iar ele vor fi structurate în așa fel încât să permită participanților să se alăture în orice punct al proiectului, după disponibilitatea lor. In cadrul atelierelor vom folosi tehnici de dezvoltare personală și învățare non-formală. Scopul proiectului este de a forma un grup în jurul teatrului senzorial, cu ajutorul căruia vom reuși să explorăm și să conturăm o identitate comună.

Al doilea proiect se construiește peste primul, folosindu-se direct de rezultatele lui. Activitatea proiectului “Construim Comunități” presupune un proces de 14 zile în care vom construi un laborator teatral în fiecare zi, unde vom invita să se implice participanții atelierelor precedente. In timpul acestor zile vom parcurge un drum în care ne vom folosi de empatia, intuiția și creativitatea noastră pentru a construi un spectacol de teatru senzorial, în cadrul căruia fiecare participant va juca un rol. Spectacolul se va juca ultimele două zile din cele două săptămâni și va fi deschis public.

Al treilea proiect încununează tot procesul, folosindu-se de rezultatele și experiențele acumulate din ultimele 2. Astfel “Sensory Halloween” propune producția unui spectacol de teatru senzorial axat pe experiența spectatorului, cu elemente de performance, teatru multimedia, circ și dans. Spectacolul va avea ca temă tradiția de Halloween, în care vom construi o lume ce așteaptă să fie descoperită și care se va întinde pe 3 etaje la Teatrul de pe Lipscani.

Toți acești 3 pași ne vor ajuta să construim o fundație a unei comunități de artiști amatori cu care vom putea să continuăm activitatea și în urma proiectului, desfășurând alte proiecte grassroots pe tema de teatru senzorial.

La final, ce mesaj ai pentru donatorii voștri?

Teatrul labirint este mai mult decât o formă de teatru, este o experiență vie, mereu sub transformare, condusă și întruchipată de un grup de oameni ce își dau voie din nou să viseze și să se joace. Jocul cred că este un cuvânt important. Câți dintre noi mai știm acum cum să ne jucăm? Cum ne putem deconecta de greutățile vieții și să ne putem simți, măcar pentru un moment, cu adevărat liberi, fără griji și curioși? Experiența pe care o ai în timpul unui spectacol de teatru labirint te transportă acolo, în acea stare atemporală a copilului care se joacă și învață.

Mesajul meu pentru voi este sa ne dați o șansă să ne cunoașteți. Dacă vom reuși să susținem proiectele propuse, vom pava astfel un nou drum în aventura noastră, cel în care înființăm încă o ramură a asociației, încă o comunitate, în București. Nu numai ca veți avea ocazia sa testați ce v-am zis la început și să încercați teatrul labirint pe pielea voastră, dar ne va deschide și nouă calea de a organiza în continuare evenimente în București și de a concepe proiecte naționale de teatru labirint în care să implicăm toate cele 3 comunități, din Timișoara, Sibiu și București.

Îți mulțumim pentru implicare,

Teatrul Senzorial Labirint Asylum și Pago

Echipa Donează cu Pago

Distribuie

ÎMPARTE VEȘTILE BUNE CU PRIETENII TĂI

Abonează-te la Newsletter!

PENTRU MAI MULTE VEȘTI BUNE ÎN INBOX-UL TĂU