SOS Satele Copiilor România, una dintre cele 3 cauze de la categoria Social, oferă de peste 25 de ani o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și îi protejează pe cei care riscă să-l piardă. În Satele SOS din București și Cisnădie, Sibiu (deschise în 1993) și din Bacău (deschis în 2006) au crescut peste 400 de copii, iar 90% dintre tinerii care au ieșit din îngrijirea SOS sunt bine integrați social și au un loc de muncă stabil.

Prin Pago, SOS Satele Copiilor își propune să sprijine 500 de copii și familiile lor pentru ca aceștia să rămână împreună, iar copiii să rămână în sistemul educațional. În perioada aceasta, marcată de pandemia COVID-19, asociația se concentrează pe ajutorarea a 150 de familii și 400 de copii din comunitățile vulnerabile în care acționează pentru prevenirea separării copiilor de familiile lor. O parte dintre părinți și-au pierdut slujbele cu ziua pe care se bazau, iar acum este cu atât mai important să ajutăm la păstrarea copiilor în familiile lor – pentru aceasta poți să donezi aici.

Despre toate acestea am stat de vorbă (virtual) cu Teo Nedelcu, Junior PR & Events Specialist, pe care ne-am bucurat să o cunoaștem în septembrie 2019, la prima întâlnire Donează cu Pago.

Salut, Teo. Povestește-ne pe scurt despre SOS Satele Copiilor. Ce vă motivează în lupta voastră?

Misiunea noastră este de a nu lăsa niciun copil să crească singur. Ne dorim ca fiecare copil să se bucure de o copilărie fără griji de om mare, într-o familie iubitoare. Activitatea noastră se împarte în două programe principale: creșterea copiilor rămași fără sprijinul familiei, desfășurată în casele noastre de tip familial din Satele SOS și prevenirea separării copilului de familia biologică, desfășurată în comunitățile dezavantajate.

Cum v-ați adaptat activitatea având în vedere restricțiile impuse de răspândirea COVID-19?

Pentru copiii rămași fără familia alături, pe care îi creștem în casele de tip familial din Satele SOS, am intensificat activitățile psihopedagogice ale echipei noastre. Progresăm cu materia școlară, facem teme și activități de timp liber. Sesiunile de terapie pentru copii au fost și ele mutate online. Este dificil să răspundem nevoilor a 150 de copii în același timp, însă ne străduim să le ocupăm timpul cât mai creativ și organizat putem.

În ce privește familiile din comunitățile vulnerabile, comunicăm zilnic la telefon și suntem la curent cu nevoile pe care le au, pentru a–i putea consilia și ajuta cu produse.

Ați strâns aproape 6.500 de lei din suma pe care v-ați propus să o strângeți într-un an. Ați început să folosiți banii strânși prin Donează cu Pago?

Banii sunt folosiți pentru prevenirea separării copiilor de familiile biologice. Suntem alături de familiile vulnerabile și le ajutăm să depășească situația de criză prin consiliere și îndrumare, planning familial, educație sexuală, ajutarea părinților în a-și găsi un loc de muncă potrivit și susținerea la școală a copiilor. În contextul declanșat de pandemie, banii strânși merg către susținerea familiilor din județul Sibiu, pentru a fi asigurați cu provizii de alimente și produse de igienă. Acestea sunt familii al căror singur venit se baza pe munca cu ziua și care acum sunt nepregătiți în fața crizei.

Poți detalia puțin cum redirecționați sau donați mai departe donațiile, în perioada aceasta?

Am pornit o campanie de strângere de fonduri de la persoane fizice și companii pentru familiile care deja erau vulnerabile și înainte de criză, iar care acum nu au siguranța zilei de mâine. Echipa noastră merge pe teren pentru a le asigura provizii de alimente și produse de igienă, deoarece multe familii locuiesc în zone în care există doar magazine mici, care în această perioadă nu sunt aprovizionate cu tot ce au nevoie, iar deplasarea în cel mai apropiat oraș pentru ei este foarte dificilă.

Unde este Donează cu Pago în strategia voastră de fundraising și prin ce alte canale mai pot contribui cei interesați?

Donează cu Pago este o comunitate din care ne simțim foarte norocoși să facem parte. Este un mijloc care ne aduce mai aproape de oamenii buni care sunt în pas cu tehnologia și care doresc să se implice pentru copiii vulnerabili. Celelalte canale prin care oamenii de bine ne pot susține fie prin SMS cu textul MAMA la 8864 pentru a dona €4 lunar, cât și online pe website-ul nostru pentru orice sumă www.sos-satelecopiilor.ro/doneaza-online/

Ce mesaj ai pentru toți cei care au donat cu Pago pentru ca sute de copii și familiile lor să rămână împreună, iar copiii să meargă la școală? Dar pentru cei care vor dona pentru ca voi să ajutați mai departe în lupta contra COVID-19?

Vă mulțumim că v-ați deschis inima către copiii care au nevoie de ajutor, voi sunteți motivul pentru care copiii și familiile lor pot privi cu speranță la ziua de mâine. A întrerupe cercul vulnerabilității este un proces pe termen lung, însă este modul prin care comunitățile dezavantajate pot cunoaște normalitatea și incluziune în societate.

Echipa Donează cu Pago

Distribuie

ÎMPARTE VEȘTILE BUNE CU PRIETENII TĂI

Abonează-te la Newsletter!

PENTRU MAI MULTE VEȘTI BUNE ÎN INBOX-UL TĂU