Asociația Magic a luat naștere în anul 2014 după ce fondatorii au constatat firescul – la fel ca toți ceilalți copii, cei bolnavi își doresc să se joace, să râdă și să se bucure de copilărie. Mii de voluntari și mii de copii și familiile lor au fost ajutați prin intermediul proiectelor asociației. Acum, în contextul crizei COVID-19, Asociația Magic își concentrează eforturile pentru a susține spitalele, dar și beneficiarii lor cei mai vulnerabili.
Am stat de vorbă cu Jeanina Zgîrie, coordonator fundraising, care ne-a povestit (online) cum s-a adaptat organizația în această perioadă pentru a ajuta cât mai eficient beneficiarii existenți, dar și sistemul medical din România.
Salut, Jeanina. Povestește-ne pe scurt despre Asociația Magic. Ce vă motivează în lupta voastră, pe voi, echipa Magic și sutele de voluntari implicați până acum?
Asociația Magic a început în 2014 cu MagiCAMP, tabăra pentru copiii cu afecțiuni oncologice.
Astăzi, 400 de familii se bazează pe noi pentru a primi un colet cu hrană, produse de igienă personală și haine în fiecare lună (MagicBOX), peste 2000 de părinți au primit deja cazare gratuită în MagicHOME–uri atunci când și-au însoțit copiii la tratament în opt orașe din țară și din străinătate, iar sute de părinți și copii primesc consiliere psihologică gratuită pentru a face față bolii (MagiCARE). Încercăm să îmbunătățim întregul univers al familiilor care au copii grav bolnavi.
Eu am schimbat corporația cu Magic anul trecut după o experiență de 9 ani în care am lucrat cu mai multe echipe. Nicăieri altundeva nu am văzut aceeași dedicare, nicăieri altundeva nu am lucrat cu atâția oameni care să vină la muncă zi de zi și să facă tot ce ține de ei pentru binele altora, pentru niște oameni străini.
Nu știu exact cum să vă descriu în cuvinte cum se bucură oamenii ăștia atunci când află vești bune: că analizele unui copilaș au ieșit bine, că ultimul RMN al unui pitic este ok, că unul dintre copiii mari a intrat la facultate. Nu știu exact cum sa exprim nici durerea atunci când pierdem pe cineva, este sfâșietor.
Și voluntarii noștri fac parte din sufletul organizației. Bunătatea lor, iubirea pentru copii, faptul că își iau din timpul liber să ne ajute, ne suflă aer în aripi. Totul este mai bine când ne avem unii pe alții.
Cum v-ați adaptat activitatea având în vedere restricțiile impuse de răspândirea COVID-19?
Una dintre cele mai serioase probleme cu care ne confruntăm deja și care estimăm ca se va înrăutăți în perioada următoare este aprovizionarea familiilor ce beneficiază de programul MagicBOX.
Primim în fiecare zi feedback din partea voluntarilor ce pregătesc coletele care ne spun că întâmpină dificultăți. În MagicBOX sunt familii extrem de vulnerabile din punct de vedere financiar care au un copil grav bolnav, de cele mai multe ori locuiesc în mediul rural sau în comunități izolate unde aprovizionarea este dificilă.
În perioada următoare este vital pentru beneficiarii MagicBOX să primească în continuare coletele cu alimente de bază și produse de igienă. Estimăm că numărul familiilor care au nevoie de un astfel de colet lunar va crește si mai mult în perioada următoare din cauza schimbărilor aduse vieții cotidiene de pandemie: tot mai mulți părinți își vor pierde locul de muncă, iar bunicii care reprezentau sprijinul multora dintre copii vor fi izolați la domiciliu fără posibilitatea de a-i ajuta.
A trebuit să regândim procese și felul în care unele dintre proiecte funcționează. De asemenea, foarte rapid ne-am dat seama că este absolut necesar să sprijinim și cadrele medicale care se confruntă cu epidemia. Am creat Fondul de Urgență pentru Spitale, din care dotăm cu echipamente de protecție și aparatură Spitalele din România. Ne-am regrupat și am format o mică echipă de achiziții în cadrul organizației, care, de dimineață până noapte, face tot ce este omenește posibil pentru a ajuta.
Pe de altă parte, colegii mei merg adesea și duc pachete cu hrană și produse de igienă personală părinților internați cu copiii lor pe secțiile de oncopediatrie.
Ați strâns peste 11.000 de lei din suma pe care v-ați propus să o strângeți într-un an. Ați început să folosiți banii strânși prin Donează cu Pago?
Ne bucură că atâția oameni și-au pus încrederea în voi și în noi pentru a face donații. Beneficiarii acestui fond sunt familii defavorizate care vin către noi cu nevoi urgente. Am folosit o parte din ei deja. Cererile cu care ne confruntăm sunt numeroase și adesea disperate.
Poți detalia puțin cum redirecționați sau donați mai departe donațiile, în perioada aceasta?
În această perioadă facem tot posibilul să acoperim nevoile oamenilor pe care noi îi ajutăm deja. Familiile copiilor bolnavi sunt mai vulnerabile decât oricând. Imunitatea slabă, dar și lipsa resurselor le obligă să ceară ajutor. Noi ne vom respecta angajamentele luate față de familii și le vom fi în continuare alături. Estimăm ca până la sfârșitul anului numărul beneficiarilor noștri se va dubla.
Zilele acestea ne cer sprijinul părinții, dar mai mult decât niciodată primim cereri de ajutor din partea medicilor din toată țara. O mare parte din fondurile strânse în aceasta perioadă vor merge către Fondul de Urgență pentru Spitale.
Cred că noi toți, ca societate, vom trece cu bine peste asta doar daca rămânem Împreună și suntem generoși. Generozitatea poate veni în multe forme: o donație către ONG-urile care dotează Spitalele, un telefon dat bunicii sau părinților, o vorbă bună pentru un coleg, un gând către oamenii care nu au un acasă unde să se izoleze. Pandemia trebuie să ne distanțeze unii de alții doar fizic.
Unde este Donează cu Pago în strategia voastră de fundraising și prin ce alte canale mai pot contribui cei interesați?
Sunt tare bucuroasă că putem sprijini familii extrem de vulnerabile financiar cu ajutorul utilizatorilor voștri. Este important pentru noi. Uneori oamenii se gândesc că 10 lei donați nu pot ajuta prea mult. Nimic mai greșit.
10 lei ai fiecăruia se traduc în siguranță pentru familii care se confruntă cu boala, se traduc în mânuși sau măști pentru medicul care ar putea să vă consulte bunica bolnavă, 10 lei schimbă lumea.
Daca oamenii vor să sprijine Fondul de Urgenta pentru Spitale pot trimite textul SOLIDARITATE la 8844 (2 EUR) sau 8864 (4EUR). O mai pot face și prin donații directe în conturile Asociației:
EUR: RO93RNCB0132142511010002
LEI: RO23RNCB0132142511010001
Ce mesaj ai pentru toți cei care au donat cu Pago pentru Fondul de Urgență? Dar pentru cei care vor dona pentru ca voi să ajutați mai departe în lupta contra COVID-19?
Dacă aș putea, v-aș strânge mâna fiecăruia în parte și v-aș spune că oamenii ca voi fac lumea un pic mai bună pentru noi toți. Vă mulțumesc că nu rămâneți indiferenți!
Felul în care ne comportăm în această perioadă de criză ne va defini ca societate. Poate va fi mai rău înainte să fie mai bine, dar cu siguranță în cele din urmă va fi bine. Cât de repede se întâmplă asta depinde însă de noi toți.