Pentru noi, au fost de 10 primele 10 zile ale campaniei Donează cu Pago. Proiectul nostru a fost bine primit de către presă și mai ales de către voi. Ne recunoaștem plăcut suprinși de calitatea fiecărei aplicații primite, coerența mesajelor și claritatea față de nevoile financiare ale organizațiilor voastre.

Urmăm și noi spiritul transparenței, așa că după 10 zile de la startul perioadei de înscriere, revenim cu vești și cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări primite la doneaza@pago.ro sau pe Facebook.

În perioada 8-17 iulie am primit 52 de aplicații complete și eligibile, din toate cele 5 categorii.

ONG-urile interesate lucrează în 13 județe + București și unele desfășoară proiecte la nivel național.

Cum ONG-urile vor concura doar cu cele din categoria la care s-au înscris, la o primă vedere pare că în domeniile Educație și Social alegerea juriului va fi cea mai grea. Sperăm să existe un interes mai mare pentru categoria Participare civică.

Ce întrebări frecvente am primit în această perioadă?

Ce costuri reale există?

Pentru ONG-uri și donatori nu vor exista costuri. Toate costurile asociate sunt susținute de către Pago și partenerii proiectului iar susținătorii și partenerii media ne ajută să ducem mesajul acolo unde trebuie.

Așadar, donațiile sunt necomisionate și 100% din suma donată va ajunge la ONG. ONG-ul va putea investi separat, dacă dorește, în comunicarea proprie, pe canalele sale.

Pago garantează o suma minimă strânsă cu Donează cu Pago?

Nu există un plafon minimal sau maximal, Donează cu Pago fiind mai degrabă un instrument de strângere de donații și nu o donație propriu-zisă sau un contract de sponsorizare. Dat fiind feedback-ul utilizatorilor noștri, avem încredere că donațiile vor fi semnificative. Desigur, va conta mult și modul în care ONG-ul comunică și poate atrage donații, pe lângă promovarea cauzelor pe canalele Pago și ale partenerilor. Dincolo de aplicație se va putea dona necomisionat și din browser, de pe siteul Donează cu Pago sau al ONG-ului.

Ce fel de proiecte nu sunt eligibile spre a fi propuse finanțării de către donatori?

Nu sunt eligibile cazuri medicale punctuale, acțiuni partizane (care susțin un anumit partid sau un anumit candidat) sau cele care îngrădesc drepturile omului sau nu respectă legislația românească. Dacă aveți vreun dubiu, înainte de a depune aplicația, ne puteți scrie la doneaza@pago.ro.

Mai multe întrebări și răspunsuri sunt detaliate AICI.

Așteptăm în continuare aplicațiile voastre AICI până pe 4 august. Știm de pe acum că juriul va avea o muncă grea.

Echipa Doneaza cu Pago

Share

SHARE THE GOOD NEWS WITH YOUR FRIENDS

Distribuie

ÎMPARTE VEȘTILE BUNE CU PRIETENII TĂI

Abonează-te la Newsletter!

PENTRU MAI MULTE VEȘTI BUNE ÎN INBOX-UL TĂU